Refacerea ligamentelor și reducerea durerilor articulare

,,

Bună seara, dragii mei. De mult mă țin să împărtășesc aici din rezultatele mele din cabinet cu aceste produse minunate. Însă astăzi am văzut o analiză negru pe alb cu o diferență majoră, și singurul lucru pe care l-am făcut a fost să iau aceste remedii energo-informaționale extraordinare.

În trecut am fost sportivă de performanță, am făcut balet 15 ani, fapt care a condus către multe luxații ori entorse ale gleznelor. Am avut aproximativ 30 de incidente în acest timp. Mă luptam de ceva vreme cu o îmbătrânire precoce a ligamentelor, măsurată cu un aparat numit analizator cuantic (e foarte greu să determini starea de sănătate a ligamentelor prin analize clasice), și aveam 38% (maxim fiind 40%). Această valoare persista de câțiva ani, iar faptul că am avut și 3 sarcini nu mă ajuta deloc pe acest subiect.


Am tot încercat să iau colagen, minerale și alte ajutoare pentru tendoanele mele, însă valoarea nu se schimba. Am renunțat să mai verific, însă când am început să lucrez cu aceste remedii, am început cu PWR-W, SLD și RLX.

După o singură lună valoarea coeficientului meu a scăzut de la 38% la 18%. Și nu e doar pe hârtie – am rămas impresionată de această diferență, însă resimt și fizic, pentru că nu îmi mai pocnesc încheieturile.

Am zeci de rezultate bune și foarte bune cu aceste remedii, însă acesta a fost wow, pe pielea mea.

Disclaimer*

Descrierile și informațiile din această pagină nu au ca scop diagnosticarea, tratamentul, vindecarea sau prevenția bolilor şi a problemelor medicale. Informațiile sunt de natură generală, având caracter pur și strict informativ. Nu renunța la recomandările medicului și nu amâna punerea acestora în aplicare în urma citirii unei informații de pe această pagină.

Hai în comunitate

Abonează-te la newsletter și primești acces exclusiv resurse și noutăți legate de Nutriția Celulară.

© 2025 Nutriție Celulară™ by Cătălina Păun & Boca Ioana Maria

© 2025 Nutriție Celulară™

by Cătălina Păun & Boca Ioana Maria